Aparatul primarului

aparatul primarului

Primarul are în subordine un aparat propriu ce comunică cu locuitorii comunei.

Citeste mai mult

Hotărâri CL

hotarari cl

Hotararile CL sunt supuse votarii si se refera la buna functionare a comunitatii...

Citeste mai mult

Documente contabile

documente contabile

Aici vă sunt prezentate bugetul, bilanțul, rectificările și alte acte privind banii comunei.

Citeste mai mult

Declarații de avere

declaratie de avere si interese

Aici gasiti declaratiile de avere si interese ale membrilor CL si functionarilor publici...

Citeste mai mult

Contact

contact

Cu un singur click ne anunțați problemele comunei pe care le întâmpinați!

Citeste mai mult

  • Aşezarea geografică

Comuna Scorţaru Nou este localizată în partea de N a judeţului Brăila, la o distanţă rutieră de cca. 36 km de municipiul reşedinţă de judeţ Brăila.

Comuna Scorţaru Nou se învecinează cu următoarele teritorii comunale:

             - la N - NE comuna Măxineni;

             - la NV, teritoriul comunei Salcia Tudor;

             - la SV, comuna Râmnicelu;

             - la S, comuna Gemenele;

             - la SE comuna Romanu.

Sistemul de localităţi cuprinde: satele Scorţaru Nou (reşedinţa de comună), Pitulaţi, Gurguieţi şi Sihleanu.

  • Geologia

Din punct de vedere geologic, terirotiul comunei aparţine unităţii geostructurale Platforma Moesică, sectorul Valah.

Platforma moesică se întinde între Orogenul carpatic - în vest, aliniamentul reprezentat de Orogenul Carpatic - Orogenul Nord Dobrogean - în nord şi Orogenul Balcanic - în sud. Spre est se continuă în şelful Mării Negre.

Sectorul Valah:

Delimitarea unităţii:

            - în N – falia pericarpatică (= falia Bibeşti -Tinosu) o separă de Orogenul Carpatic; structura se afundă spre nord sub Orogenul carpatic; falia pericarpatică este mascată la suprafaţă de depozitele neogen-cuaternare;

            - în NE – falia Peceneaga-Camena, care se prelungeşte din Dobrogea;

            - în E – falia Dunării;

            - în S – Dunărea (limită formală).

Vârsta - assyntică-caledoniană (Proterozoic superior - Paleozoic inferior).

Stratigrafia - cunoaşterea Sectorului Valah s-a efectuat cu peste 10.000 de foraje, prospecţiuni geofizice şi prospecţiuni de la suprafaţă, ceea ce asigură un grad bun de cunoaştere al acestei morfostructurii. Cele mai vechi depozite care apar la zi în acest sector sunt de vârstă ponţiană, deci la zi aflorează de sub Cuaternar, Ponţianul, Dacianul şi Romanianul.

Fundamentul - a fost interceptat cu foraje în două ridicări majore, una situată în nord-vest, Leu - Balş - Optaşi (în două foraje la - 1940 m şi - 3715 m) şi una în nord-est, Bordei Verde - Însurăţei (la - 2040 m).

Acesta este afectat de cel puţin trei fracturi majore: falia intramoesică, care urmăreşte linia localităţilor Fierbinţi şi Călăraşi, orientată NV-SE, prelungirea NV-ică a faliei Capidava – Ovidiu şi prelungirea nord-vestică a faliei Peceneaga – Camena (ultimele două prelungite din Dobrogea).

Faliile delimitează trei sectoare cu alcătuire litologică diferită a fundamentului: la vest de falia Fierbinţi – Călăraşi (intramoesică) un soclu de tip valah, alcătuit din paragnaise cu biotit, micaşisturi cu granaţi, amfibolite cu epidot, şisturi cloritoase, străbătut de corpuri intruzive alcătuite din granite, granodiorite şi diorite; între faliile intramoesică şi prelungirea Capidava - Ovidiu un soclu de tip Palzu - Ovidiu (prelungit din Dobrogea de Sud), cu gnaise granitice, amfibolite, micaşisturi, intruziuni magmatice şi roci piroclastitice şi între prelungirea faliilor Capidava - Ovidiu şi Peceneaga - Camena un soclu de tipul şisturilor verzi, prelungit din Dobrogea Centrală.

Datele de vârstă absolută (radiometrice) indică 543- 546 mil. ani pentru ultimele procese metamorfice care au afectat formaţiunile fundamentului, corespunzătoare mişcărilor assyntice-caledonice (Proterozoic superior – Paleozoic inferior).

Cuvertura sedimetară - ca urmare a mişcărilor oscilatorii în Sectorul Valah, sau desfăşurat patru megacicluri de sedimentare marină, în intervalul Cambrian - Pleistocen: Cambrian - Westphalian (Carbonifer superior), Permian - Triasic, Jurasic inferior - Cretacic şi Badenian superior - Pleistocen. Depozitele formate în aceast interval însumează o grosime de cca. 23000 m.

În zona comunei Scorţaru Nou (pe linia Brăila - Mărtăceşti – Romanu – Scorţaru Nou – Mihail Kogălniceanu – Racoviţa – Balta Albă) se constată că formaţiunile precambriene reprezentate prin şisturile verzi şi cele paleozoice se afundă din ce în ce mai mult spre V. Dacă pe malul Dobrogean al Dunării acestea se întâlnesc la suprafaţă, la Mărtăceşti ajung la 1500 m, iar sub albia Buzăului la 3500 m. Peste aceste formaţiuni urmează succesiunea depozitelor neogene, tortoniene (marne calcaroase, nisipuri gresoase şi calcare organogene), sarmaţian la aproximativ 3000 m adâncime şi (marne, nisipuri, gresii), meoţian la 2400 m (nisipuri), dacian la 1500 m (nisipuri, marne, argile), levantin de la 1500 m la 500 m – cu o grosime de 1000 m (argile, nisipuri, marne) şi cuaternar pe aproximativ 400 m grosime (argile, nisipuri, pietrişuri şi depozite leossoide). Această stivă de depozite s-a depus într-un mediu marin şi denotă o continuitate de sedimentare din sarmaţian şi până în cuaternarul inferior (pleistocen).

Depozitele leossoide cu grosimi de 10-20 m, se deosebesc din punct de vedere granulometric şi al compoziţiei chimice de cele din zonele limitrofe: Bărăganul de Sud, Câmpia Râmnicului. Astfel, în Câmpia Brăilei acestea de încadrează în depozitele leossoide fin nisipoase, cu fracţiunile de 0,2-0,002 între 25% - 50% şi cele de 0,2 între 10% - 20%. Din punct de vedere chimic SiO2 reprezintă 82 - 84% iar CaCO3 doar 5-5,3 %. Compoziţia chimică şi granulometria depozitelor leossoide, cât şi prezenţa nisipurilor eoliene sub formă de dune fixate în mai mică măsură pe malul drept al Buzăului scot în evidenţă rolul vântului în geneza acestora. Nisipurile antrenate de vânt provin din albia Buzăului. Depozitele din Câmpia Brăilei au o culoare galben-albicioasă.

Loessul se prezintă ca un înveliş continuu, acoperind zone întinse ale Câmpiei Române, coborând chiar pe terasele inferioare şi luncile râurilor.

În zona comunei Scorţaru Nou se disting două orizonturi: un orizont brun şi un orizont gălbui deschis / albicios cu numeroase concreţiuni de calcare.

Fenomenul tectonic ce acţionează în prezent în zona comunei este mişcarea de subsidenţă, fenomen ce influenţează relieful actual. Se poate spune că studiul morfologic al Câmpiei Române duce la concluzia că, paralele cu mişcările recente din Subcarpaţi, au avut loc în această zonă mişcări recente (cuaternare) epirogenetice, care accentuând caracterul de depresiune, au influenţat atât suprafaţa cât şi cursul râurilor. Mişcarea predominantă a fost de coborâre spre est. Cele mai puternice şi mai recente urme morfologice ale acestei mişcări se găsesc în nord-est. Mişcarea de subsidenţă, mai ales în cursul inferior al Buzăului are drept consecinţă aluvionarea luncii, înnecarea teraselor fluviale prin aluviuni, schimbarea cursului râului în cadrul luncii, formarea de cursuri părăsite numite meandre, care fac legătura cu râul Buzău în timpul inundaţiilor mari.

Aceste elemente au influenţat extinderea teritorială a vetrelor de sat din cadrul comunei şi modul de utilizare al terenurilor.

  • Relieful

Din punct de vedere geomorfologic zona studiată se încadrează în:

  • unitatea Câmpia Română;
  • subunitatea de ordin I - Câmpia de subsidenţă
  • subunitatea de ordin II - Câmpia Siretului Inferior.

Câmpia de subsidenţă (de divagare) apare în interiorul Câmpiei Române ca o fâşie paralelă cu Câmpia piemontană, dar cu o dezvoltare inegală, cu lărgiri în zonele de subsidenţă actuală mai activă, separate prin îngustări, de ordinul a câţiva km. Câmpia de subsidenţă se suprapune ariei de de maximă coborâre, în cuaternar din întreaga Depresiune Precarpatică, cu valori de peste 2 mm anual, ceea ce dovedeşte continuarea activă a subducţiei platformelor din S şi SE ţăriii, sub edificiul carpatic încă în formare. Subsidenţa este aici cu greu contrabalansată de acumularea aluvio-proluvială, mai ales că şi capacitatea de transport şi acumulare a râurilor se reduce, odată cu îndepărtarea de Carpaţi şi scăderea înclinării profilului longitudinal. Lipsa, practic a oricărei secţionări a acumulativului face ca această câmpie să fie lipsită atât de câmpuri interfluviale suspendate cât şi de terase, cu excepţia prezenţei locale a unor trepte de luncă cu altitudini relative de 2-3 m şi 4-6 m. Câmpia arată ca o nesfârşită albie majoră, fără versanţi, presărată doar de cursuri active, meandre părăsite, grinduri longitudinale şi depresiuni lacustre. Depozitele de suprafaţă, foarte tinere (holocene) sunt constituite din argile sau mâluri, cu o textură foarte fină, lipsind, cu rare excepţii, depozitele leossoide care caracteriziează restul câmpiei. Slaba secţionare a câmpiei şi altitudinea absolută redusă, situată sub nivelul Câmpiei piemontane, fac ca apa freatică să fie la mică adâncime şi adesea să apară chiar la suprafaţă, provocând înmlăştiniri.

Câmpia Siretului Inferior este subunitatea cea mai mare, cu altitudinile cele mai mici din Câmpia de subsidenţă, care a funcţionat ca un golf marin inclusiv după ultima perioadă glaciară. Este o câmpie tânără, formată din luncile râurilor Buzău şi Siret. Este o câmpie încă în formare, joasă cu soluri aluviale şi cu multe albii părăsite. Lăţimea sa ajunge la 25 - 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de subsideţă din cursul Siretului Inferior. Acest fenomen este evidenţiat de convergenţa râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul inalt de meandrare, de abatere a Siretului spre nord şi de numeroasele cursuri părăsite în sud.

Altitudinea variază între 5 – 6 metri şi 13 – 15 metri. Spre sud, limita o formează povârnişul Câmpiei Brăila care atinge înălţimi de 20 m la Brăila şi de 5-6 m lângă Gemenele. La contactul cu Câmpia Râmnicului, denivelarea ajunge la 20-22 m. Câmpia a fost îndiguită pentru protecţie împotriva inundaţiilor.

Acest relief tânăr, format sub influenţa apelor curgătoare din zonă a influenţat formarea şi evoluţia aluviosolurilor. În zonele joase cu apă freatică la mică adâncime s-au format soluri gleizate, iar în zonele cu apă freatică cu un conţinut ridicat în săruri solubile s-au format soluri salinizate şi alcalinizate. În zona de luncă se mai pot vedea încă foste braţe ale râului Buzău care sunt astăzi total inactive.

  • Clima

Comuna se află în zona climatică continentală, în ţinutul climei de câmpie, la contact cu clima specifică Luncii Dunării. Verile sunt secetoase, călduroase şi uscate, iar iernile sunt reci şi au zăpadă puţină. Regimul precipitaţiilor are o foarte mare variabilitate în timp şi spaţiu, reflectând tipul de climat continental.

În cursul anului 2008, temperaturile medii lunare înregistrează o creştere continuă din luna ianuarie până în luna iulie, apoi o descreştere din august până în decembrie, evidenţiind contrastele termice dintre iarnă şi vară.

Pentru caracterizarea climatică a zonei în care este situată comuna Scorţaru Nou au fost utilizate date climatice înregistrate la staţia meteo Brăila.

Regimul termic

Radiaţia solară are valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, durata de strălucire a soarelui în Câmpia Brăilei înregistrând un numar de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare).
Temperatura medie anuală este de 110C. În cursul anului, temperaturile medii lunare înregistrează o creştere continuă din februarie până în iulie, apoi o descreştere din august pâna în ianuarie, evidenţiind contrastele termice dintre iarna şi vara. Se remarcă, de asemenea, că procesele de încălzire şi respectiv de răcire ale aerului sunt cele mai puternice în luna aprilie şi respectiv în octombrie, luni în care acestea au valori aproximativ egale (circa 6 ºC).

Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) are valoarea de –2,10C, iar temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie are valoarea de circa 23,10C. Temperatura maximă absolută înregistrată este de +40,50C (în data de 22 iulie 1943) şi temperatura minimă absolută înregistrată este de -26,50C (în data de 8 ianuarie 1946), în acest context rezultând o valoare a amplitudinii termice absolute de 670C. Aceste diferenţieri mari termice scot în evidenţă specificul climatului temperat - continental excesiv cu consecinţe asupra dinamicii proceselor fizico-geografice, a dezvoltării vegetaţiei şi culturilor agricole. Astfel, în anotimpul rece, dacă solul nu este acoperit cu zăpadă, culturile de toamnă pot fi distruse prin îngheţ, iar în anotimpul cald, temperaturile ridicate duc la secetă.

Se remarcă prezenţa unui mare număr de zile de vară şi zile tropicale în arealul analizat, fapt ce se datorează invaziei de aer cald tropical şi continental. Astfel, zilele cu temperaturi de 250C (zile de vară) sunt de circa 110, iar cele tropicale, cu temperaturi de 300C şi peste, totalizează circa 42 zile.

Referitor la intervalul de zile cu îngheţ (cu temperaturi sub 00C), în această zonă acesta este de 110 zile.

Regimul pluviometric

Regimul precipitaţiilor are o foarte mare variabilitate în timp şi spatiu, reflectând tipul de climat continental. Astfel, precipitaţiile medii anuale au valori reduse de 454 mm. În semestrul cald (aprilie - septembrie) cade 59 - 62 % din cantitatea de precipitaţii, uneori însă în ultima parte a verii apar intervale îndelungate de secetă (80 - 100 de zile), în zona comunei acest fenomen fiind destul de frecvent.

Cele mai mari valori ale precipitaţiilor se înregistrează în lunile mai - iunie, iar cele mai mici în lunile august septembrie.

În semestrul rece, o parte din precipitaţii cad sub formă de zăpadă, numărul zilelor cu ninsoare fiind în medie 15-16 zile şi totalizând 20-23 % in cantitatea de precipitaţii. În medie, stratul de zăpadă, discontinuu, persistă timp de 40 de zile, cu o grosime medie de 10 metri. Prima ninsoare cade deobicei în primele zile ale lunii decembrie, iar ultima spre sfârşitul lunii martie.
Caracterul deficitar al precipitaţiilor din Câmpia Brăilei propriu regiunilor continentale se reflectă şi în regimul evapotranspiraţiei, astfel valorile anuale ale evapotranspiraţiei potenţiale depăşesc cu circa 200 – 250 mm valorile precipitaţiilor atmosferice.

Regimul vânturilor

Vântul este elementul climatic cu o influenţa deosebită în morfodinamica proceselor actuale din Câmpia Brăilei, a culturilor agricole, a căilor de comunicaţie şi aşezărilor omeneşti. Cea mai mare frecvenţă o au vânturile de N, urmate de cele de NE şi S. În timpul iernii vânturile din N-NE uneori depăşesc 100 km/oră.

Cele mai cunoscute vânturi care bat pe teritoriul comunei sunt Crivăţul şi Suhoveiul. Crivăţul este un vânt rece şi uscat, care bate cu o direcţie N-NE, este determinat de anticiclonul siberian, în timpul iernii aducând zăpadă şi viscol. Suhoveiul are o frecvenţă mai mică, este un vânt cald şi uscat care bate vara din partea estică.

Dinamica vânturilor se prezintă astfel:

Direcţia N NE NV S SE SV E V
Frecvenţa (%) 15 16 3 14 10 4 9 4
Viteza 2,8 3,9 1,8 3,7 3,4 2,5 3 2,7

Sursa: Staţia Meteo Brăila

  • Hidrografia

a) Apele de suprafaţă

Reţeaua hidorgrafică de pe teritoriul comunei aparţinei bazinului hidrografic Buzău.

Cursul râului Buzău se prezintă foarte meandrat, însoţit de o luncă largă, o albie minoră de 70-500 m lăţime şi adâncimi de 0,5-3 m. Debitul maxim şi viiturile se constată în special primăvara, când se înregistrează o frecvenţă ridicată a ploilor în bazinul său superior. Eroziunea laterală este deosebit de puternică, iar debitele solide transportate sunt importante. Particularităţile specifice ale râului Buzău sunt: mobilitatea albiei şi antrenarea unei mari cantităţi de apă atât prin subteran (care se scurge în bazinul Călmăţui), cât şi pe braţele părăsite.

b) Apele subterane sunt în strânsă legătură cu depozitele litologice în care sunt cantonate, cu sursele alimentare şi condiţiile climatice ale teritoriului. Ele se împart după poziţie în ape freatice şi ape de adâncime.

b1. Apele freatice formează primul orizont de ape subterane cu nivel hidrostatic liber şi variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea suprafeţei terestre. Se găsesc cantonate în depozitele leossoide şi nisipurile eoliene de pe interfluviu, şi în aluviunile fluviatile din lunca Buzăului. Adâncimea lor variază de la 2 m în lunca Buzăului până la peste 5 m pe câmpurile acoperite de nisipuri. Apele freatice cu adâncimea între 5-10 m se întâlnesc în mod frecvent pe interfluviu, unde depozitele leossoide nu sunt afectate de procese de tasare şi nici nu sunt acoperite de nisipuri eoliene.

Datorită variaţiei mari a cantităţii de precipitaţii în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistrează variaţii de 1-2 m. Când se produc secete prelungite, în timpul verii, unele orizonturi locale de ape freatice sunt epuizate datorită exploatării intense şi a pierderilor prin evaporaţie la suprafaţa solului.

b2. Apele de adâncime sunt cantonate în depozitele nisipoase cu o granulaţie mijlocie şi fină de varstă cuaternară. În lunca Buzăului, la adâncimi de 20-50 m, sunt cantonate în aluviuni vechi, reprezentate prin depozite argilo-nisipoase. Apele de adâncime din depozitele cuaternare apar în 2-3 orizonturi până la adâncimea de 200 m.

Teritoriul comunei Scorţaru Nou prezintă în subteran importante rezerve de apă freatică şi de adâncime, acestea constituind principala sursă de alimentare cu apă a populaţiei.

  • Solurile

Solurile de pe teritoriul comunei s-au format sub influenţa combinată a mai multor factori: clima, relieful, hidrologia, materialul parental şi influenţa antropică.

În bună parte răspândirea solurilor este consecinţa reliefului cu aspectele sale particulare – microrelief .

Solurile din această zonă s-au format în condiţii de relief de câmpie şi de luncă, pe materiale parentale reprezentate de depozite leossoide şi depozite nisipoase în câmpie, şi depozite fluviatile în luncă, în zona climatului temperat fluviatil secetos, caracterizat prin temperatura medie anuală foarte ridicată (110C) şi precipitaţii medii anuale scăzute.

Conform studiului ”Noţiuni privind legătura dintre relief şi sol în regiunea E şi NE a Câmpiei Române” publicată în revista Forum geografic. Studii de geografie şi protecţia mediului (ISSN 1583-1523 – versiunea tipărită), răspândirea solurilor din Câmpia Siretului Inferior este următoarea: cea mai mare suprafaţă este ocupată de clasa Protisoluri (61%), urmată de clasa Cernisoluri (17%), clasa Salsodisoluri (11%), şi clasa Hidrisoluri (11%).

Pe teritoriul comunei Scorţaru Nou se diferenţiază următoarele clase de sol: Protisoluri, Cernisoluri, Hidrisoluri, Salsodisoluri.

  • Clasa Protisoluri

Această clasă de soluri este reprezentată de aluviosoluri şi psamosol. Aceste soluri au proprietăţi şi condiţii de pedogeneză speciale. Materialul parental este format din depozite fluviatile cu texturi diferite şi cu conţinut diferit în elemente nutritive.

Aluviosolurile ocupă porţiuni întinse în cadrul luncii Buzăului. Acest tip de sol se găseşte în diferite stadii de evoluţie şi se formează pe depozite fluviatile. Aluviosolul este reprezentat prin depozite de aluviuni tinere, foarte slab şi superficial solificate, fiind localizate sub forma unor fâşii înguste în imediata vecinătate a albiilor minore, unde viiturile sunt frecvente, sau la periferia chiuvetelor lacustre, deasemenea frecvent inundate. Aceste soluri sunt cele mai favorabile pentru legume şi zarzavaturi, pretându-se însă şi la o serie de plante furajere, tehnice, chiar cerealiere atunci când sunt bine gospodărite. Atuurile lor constau în reînprospătarea cu substanţe nutritive la revărsări şi prezenţa apei freatice la mică altitudine.

Psamosolurile au o răspândire extrem de redusă, în sectoarele cu nisipuri semifixate sau fixate supuse fenomenului de deflaţie. Ocupă arealele cu relief de dune adăpostite şi fixate de vegetaţie sau sectoarele joase, cu nivelul apei freatice foarte aproape de suprafaţă. În formarea lor un important rol îl au curenţii de aer, ce determină spulberarea nisipului, împiedicând deci formarea unui profil de sol mai dezvoltat. Răspândirea psamosolurilor este legată de apariţia nisipurilor. Deobicei se asociază cu aluviosoluri. Psamosolurile sunt definite prin textura lor nisipoasă şi de un profil de sol slab dezvoltat. Nivelul general de fertilitate al psamosolurilor este foarte scăzut, fiind folosite mai mult pentru păşuni şi plantaţii de plop.

  • Clasa Cernisoluri

Această clasă de soluri este reprezentată de cernoziomuri. Materialul parental este format din depozite leossoide.

Cernoziomurile ocupă suprafeţele interfluviale şi terasele râurilor, fiind soluri cu fertilitate ridicată, cu un conţinut natural ridicat de humus şi macroelemente nutritive, formate pe luturi, sub o vegetaţie de asociaţii erbacee secundare. Datorită fertilităţii ridicate aceste soluri sunt intens folosite în agricultură: se pretează la o gamă largă de utilizări agricole, cu deosebire pentru cereale, diverse plante tehnice.

  • Clasa Hidrisoluri

Această clasă de soluri este reprezentată de tipul gleiosol.

Gleiosolurile se dezvoltă pe depozite fluviatile. Sunt soluri umede, caracteristice pentru luncile şi terasele (mai ales inferioare) slab drenate ale râurilor, cu un potenţial redus de fertilitate, un grad ridicat de compactitate şi regim anaerob, care le face inutilizabile pentru culturi de câmp, decât în condiţiile unor amenajări agrotehnice corespunzătoare (necesită lucrări de drenaj-desecare şi de afânare adâncă, urmate apoi de fertilizare).

  • Clasa Salsodisoluri

Această clasă este reprezentată de tipul soloneţ care s-a format pe depozite leossoide.

Soloneţurile sunt soluri cu saturaţie mare în sodiu schimbabil, la care se poate adăuga sau nu un conţinut variabil de săruri solubile. Sunt frecvent răspândite în lunca Buzăului. Aceste soluri au capacitate productivă scăzută, cu o pretabilitate redusă pentru păşuni şi fâneţe.

Încadrarea în clase de calitate (bonitarea)

Bonitatea terenurilor agricole reprezintă o operaţiune complexă de cunoaştere aprofundată a condiţiilor de creştere şi dezvoltare a plantelor, determinarea a gradului de favorabilitate a acestor condiţii pentru fiecare folosinţă.

Pentru calculul notelor de bonitare, din multitudinea condiţiilor de mediu s-au ales numai cele considerate mai importante, mai uşor şi mai precis măsurabile şi anume:

-       temperatura medie anuală - încadrarea în acest indicator se face pe baza datelor referitoare la regimul temperaturilor şi precipitaţiilor;

-       precipitaţiile medii anuale;

-       gleizare;

-       pseudogleizare;

-       salinizare şi alcalinizare;

-       textura în orizontul arat sau în primii 20 cm;

-       poluarea solului;

-       panta;

-       alunecări de teren;

-       adâncimea apei freatice;

-       inundabilitatea;

-       porozitatea totală în orizontul restrictiv;

-       conţinutul de CaCO3 total pe adâncimea de până la 50 cm;

-       reacţia (pH) în orizontul arat sau în primii 20 cm;

-       gradul de saturaţie în baze în orizontul arat sau în primii 20 cm;

-       volumul edafic;

-       rezerva de humus în stratul 0-50 cm;

-       excesul de umiditate de suprafaţă.

Notele de bonitare pentru arabil au fost grupate din 20 în 20 de puncte,                 rezultând clasele de calitate astfel:

Clasa I – a:   81 – 100 puncte

Clasa II – a: 61 – 80 puncte

Clasa III – a: 41 – 60 puncte

Clasa IV – a: 21 – 40 puncte

Clasa V – a:   1 – 20 puncte

Conform datelor de la Oficiul Pentru Studii Pedologice şi Agrochimice (judeţul Brăila), pe categorii de folosinţă şi grupe de calitate a terenurilor, suprafaţa agricolă a teritoriului administrativ al comunei Scorţaru Nou se repartizează astfel:

Arabilul – ocupă o suprafaţă de 8382 ha. Pe clase de calitate această suprafaţă este repartizată astfel:

            Clasa I – a: -

            Clasa II – a: 934 ha - cu o notă de bonitare de 68 puncte;

            Clasa III – a: 5127 ha - cu o notă de bonitare de 49 puncte;

            Clasa IV – a: 2231 ha - cu o notă de bonitare medie de 34 puncte;

            Clasa V – a: 90 ha - cu o notă de bonitare medie de 15 puncte.

Nota medie pentru arabil este de 47 puncte (clasa III).

Păşunile – ocupă o suprafaţă de 533 ha. Pe clase de calitate aceasta se repartizează astfel:

            Clasa I – a: -

            Clasa II – a: 82 ha - cu o notă de bonitare medie de 69 puncte;

            Clasa III – a: 299 ha - cu o notă de bonitare medie de 51 puncte;

            Clasa IV – a: 144 ha - cu o notă de bonitare medie de 30 puncte;

            Clasa V – a: 8 ha - cu o notă de bonitare medie de 12 puncte.

Nota medie pentru arabil este de 48 puncte (clasa III).

Livadă – ocupă o suprafaţă de 3 ha. Pe clase de calitate aceasta se repartizează astfel:

            Clasa I – a: -

            Clasa II – a: -

            Clasa III – a: -

            Clasa IV – a: 3 ha - cu o notă de bonitare medie de 27 puncte 

            Clasa V – a: -

Nota medie pentru livadă este de 27 puncte (clasa III).

Viile – ocupă o suprafaţă 30 ha. Pe clase de calitate aceasta se repartizează astfel:

            Clasa I – a: -

            Clasa II – a: -

            Clasa III – a: 28 ha - cu o notă de bonitare medie de 52 puncte

            Clasa IV – a: 2 ha - cu o notă de bonitare medie de 32 puncte

            Clasa V – a: -

Nota medie pentru vie este de 75 puncte (clasa II).

Pe ansamblu, calitatea solurilor din teritoriul comunal Scorţaru Nou, este medie - clasa a III - a de calitate cu o notă medie de bonitare de 51 puncte.

  • Vegetaţia şi fauna

Vegetaţia naturală de pe teritoriul comunei se încadrează zonei de stepă, şi silvostepă.

Compoziţional, pădurile de pe teritoriul comunei Scorţaru Nou, situate de-a lungul râului Buzău, sunt alcătuite din: stejar (Quercus robur), plop (Populus tremula), salcâm (Robinia pseudacacia), sălcioară, salcie (Salix babylonica).

Subarboretul este reprezentat prin porumbar (Prunus spinosa), măceş (Rosa canina), măcriş (Oxalis acetosella), migdal pitic.

Cea mai mare parte a teritoriului administrativ este ocupată cu terenuri agricole. Se întâlnesc şi rămăşiţe de stepă care se mai păstrează pe marginea canalelor de irigaţii şi drenaj, în păşunile naturale şi în zonele unde suprafeţele de teren nu au mai fost lucrate de foarte mult timp. În unele zone vegetaţia a fost supusă modificărilor antropice prin luarea în cultură, care a determinat instalarea vegetaţiei segetale.

Vegetaţia pajiştilor este naturale este reprezentată de următoarele specii: peliniţa (Artemisia salina), coada şoricelului (Achilea milefolium), patlagina (Plantago lanceolata), ovascior (Avena fatua), morcov sălbatec (Chenopodium album), lumânărica (Pulmonaria officinalis), muşeţel (Matricaria inodora), pir (Cynodon dactylon), troscot (Poligonum aviculare), Lolium perene, negară, pir (Agropyrum repens).

În jurul apelor se găseşte o vegetaţie halofilă reprezentată prin ierburi mărunte, cu tulpină groasă şi plină de apă: sărăţică, rogoz de sărătură, pătlagină, limba peştelui, trestie.

Fauna este în general săracă, fiind mult mai diminuată în urma expansiunii activităţilor umane.

Dintre animalele caracteristice stepei întâlnim micile rozătoare reprezentate prin: popândău, hârciog, şoarecele de câmp, căţelul pământului, iepurele.

Clasa păsărilor are o pondere importantă în fauna regiunii şi este reprezentată de: vrabia de câmp, prepeliţa, potârnichea, ciocârlia, presura, turtureaua, dumbrăveanca, cucuveaua de stepă, graurul. Dintre răpitoare întâlnim uliul porumbar şi uliul de stepă.

Fauna acvatică a râului Buzău este reprezentată de: crap, somn, mreană, caras, obleţ.

  • Caracteristici geotehnice

Tectonica zonei

Trecerea de la etapa de arie labilă geosinclinală la ea de arie stabilă de tip platformă, s-a produs în mişcările assyntice târzii-caledonice inferioare, din intervalul Proterozoic superior - Paleozoic inferior. Se consideră de către unii cercetători că în secorul nord-estic, faliile Capidava - Ovidiu şi Peceneaga – Camena, s-au rigidizat mai târziu, în orogeneza hercinică.

Evoluţia structurală a Sectorului Valah s-a desfăşurat în trei etape:

a) Etapa Paleozoic - Triasic – sedimentarea a fost controlată de subsidenţa diferenţiată, determinată de sistemul de fracturi care delimitează zone de ridicare şi zone depresionare, cu condiţii particulare de sedimentare:

            - zonele de ridicare – cele mai importante ridicări sunt Strehaia – Vidin, Nord Craiova – Balş – Optaşi – Periş, Slatina, Videle, Bordei Verde – Însurăţei;

            - zonele subsidente (depresionare) – complementar cu zonele ridicate s-au format depresiunile Băileşti, Roşiori – Alexandria, Călăraşi – Urziceni şi Ghergheasa – Movila Miresii. Adâncimea fundamentului şi deci şi grosimea cuverturii depăşeşte în unele cazuri 10000 m (afundarea Ghergheasa - Movila Miresii).

b) Etapa Jurasic inferior - Cretacic – începând cu Jurasicul morfologia bazinului se schimbă, formându-se două zone de sedimentare diferite:

            - o zonă de adâncime, cu sedimentare pelagică marno-calcaroasă, suprapusă în partea central - vestică, peste ridicarea Balş-Optaşi;

            - o zonă de adâncime mică, cu sedimentare neritică (calcare, calcare recifale, calcare algale, calcare cretoase, etc.), dispusă periferic zonei pelagice.

c) Etapa Neozoică – în această ultimă etapă de evoluţie se produce înălţarea zonei sudice şi o puternică subsidenţă în zona nordică, spre orogen. Acest fapt determină acumularea sedimentelor cu grosimi foarte mari în faţa orogenului. Subsidenţa este demonstrată de adâncimile la care apar diferite unităţi litologice. Astfel Badenianul este aproape de suprafaţă la Dunăre, iar la nord, în faţa Orogenului se găseşte la 6000 m.

Sistemul ruptural (de falii):

În ce priveşte tectonica disjunctivă (rupturală), soclul şi cuvertura sunt afectate de două sisteme de falii:

            - un sistem de ordinul I, este compus din falii subcrustale, transcurente (cu deplasare în plan orizontal), cu sărituri de până la 10000 m. Printre acestea se numără faliile Peceneaga – Camena, Capidava – Ovidiu – Ianca, Călăraşi – Fierbinţi, (intramoesică). Acest sistem de falii este antrenat în subducţiile vrâncene, reprezentând zone de localizare ale focarelor;

            - un sistem de ordinul II, care afectează şi depozitele de cuvertură, în cele mai multe cazuri afectează depozitele preneozoice. Au orientare diferită (est-vest, nord-sud) şi sărituri de 100-1000 m.

Încadrarea seismică

Din punct de vedere seismic, teritoriul studiat se află în zona de influenţă a cutremurelor de tip moldavic cu hipocentrul în zona Vrancea, la adâncimi de 90 ÷ 150 km şi se încadrează conform Codului de proiectare seismică indicativ P 100-1/2006 (“Reglementări tehnice, Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri”) în zona de hazard seismic cu o valoare a acceleraţiei orizontale a terenului ag = 0,24 g, şi o perioadă de colţ TC = 1,0 sec.

Stratificaţia terenului

Cunoaşterea Sectorului Valah s-a efectuat cu peste 10.000 de foraje, prospecţiuni geofizice şi prospecţiuni de la suprafaţă, ceea ce asigură un grad bun de cunoaştere al acestei morfostructurii. Cele mai vechi depozite care apar la zi în acest sector sunt de vârstă ponţiană, deci la zi aflorează de sub Cuaternar, Ponţianul, Dacianul şi Romanianul.

Adâncimea de îngheţ

Având în vedere prevederile din STAS 6054-77 (“Teren de fundare - Adâncimi maxime de îngheţ”), adâncimea de îngheţ maximă din zonă este de 0,9 – 1,00 m faţă de cota terenului natural.

Apa subterană

Nivelul pânzei freatice este situat la adâncimi relativ mici (2 - 2,5 de la CTN) şi prezintă oscilaţii sezoniere de 0,5 - 1 m.

Apele freatice formează primul orizont de ape subterane cu nivel hidrostatic liber şi variabil, care au ca suport stratul impermeabil din apropierea suprafeţei terestre. Se găsesc cantonate în depozitele leossoide şi nisipurile eoliene de pe interfluviu, şi în aluviunile fluviatile din Valea Iencii, lunca Buzăului. Adâncimea lor variază de la 2 m în lunca Buzăului până la peste 5 m pe câmpurile acoperite de nisipuri.

Datorită variaţiei mari a cantităţii de precipitaţii în cursul anului, nivelul hidrostatic înregistrează variaţii de 1-2 m. Când se produc secete prelungite, în timpul verii, unele orizonturi locale de ape freatice sunt epuizate datorită exploatării intense şi a pierderilor prin evaporaţie la suprafaţa solului.

Apele de adâncime sunt cantonate în depozitele nisipoase cu o granulaţie mijlocie şi fină de varstă cuaternară. În lunca Buzăului, la adâncimi de 20-50 m, sunt cantonate în aluviuni vechi, reprezentate prin depozite argilo-nisipoase. Apele de adâncime din depozitele cuaternare apar în 2-3 orizonturi până la adâncimea de 200 m.

Caracterizarea şi identificarea pământurilor care alcătuiesc terenurile de fundare

Terenul de fundare din zona studiată este reprezentat de un pachet aluvionar, alcătuit dintr-o alternanţă de prafuri nisipoase argiloase, argile prăfoase şi prafuri argiloase, având vârstă Holocen superior. Culoarea acestor depozite fluviatile este galbenă sau cafenie, umiditatea ridicată şi consistenţă redusă.

Terenurile interceptate de forajele executate în zonă prezintă compresibilitate mare sau foarte mare, caracteristici nefavorabile ale rezistenţei.

Se încadrează în categoria terenurilor de fundare slabe, care necesită măsuri de îmbunătăţire în vederea fundării directe a construcţiilor.

Terenuri de fundare:

            a) terenuri normale

            b) terenuri dificile

a) Terenurile normale de fundare

Aceste terenuri conţin nisipuri prăfoase, îndesate, cu stratificaţie orizontală, nisipuri argiloase şi prafuri nisipoase cu stratificaţie orizontală, nisipuri argiloase, prafuri nisipoase - argiloase şi argile în condiţiile unei stratificaţii uniforme şi orizontale, prezente pe platou şi în zona de şes în stratificaţie orizontală.  

b) Terenurile dificile de fundare

În această grupă sunt incluse pământurile sensibile la umezire (P.S.U.) reprezentate prin argile prăfoase loessoide, prafuri argiloase loessoide şi, mai ales pe versanţi, prafuri nisipoase loessoide, si pământurile cu umflări şi contracţii mari (P.U.C.M.), în care sunt incluse argilele contractile.

- Terenurile cu pământuri sensibile la umezire (P.S.U.). În marea majoritate a cazurilor, sunt alcătuite din argile prăfoase şi prafuri argiloase loessoide grupa A (tasarea suplimentară la umezire la sarcina 300 KPa 2<Im3<5 cm/m) şi nu se tasează sub greutate proprie (sarcina geologică) prin umezire. Terenurile cu pământuri sensibile la umezire sunt prezente în zona de platou şi pe versanţi.

- Terenurile cu pământuri cu umflări şi contracţii mari (P.U.C.M.). Sunt prezente în zonele de şes ale râurilor.

Principala caracteristică a acestor pământuri este potenţialul de umflare –

contracţie volumică în funcţie de umiditatea naturală. Astfel, în situaţiile în care acest indice geotehnic are valori reduse se produce fenomenul de contracţie volumică, iar în cazul creşterii umidităţii naturale, se produce fenomenul de umflare. Această activitate a P.U.C.M. are efecte nefaste asupra construcţiilor dacă nu au fost proiectate şi executate conform legislaţiei în vigoare (în prezent „Codul de proiectare şi execuţie pentru construcţii fundate pe pământuri cu umflări şi contracţii mari” - Indicativ NE 0001-96).

Adâncimi de fundare

Adâncimile de fundare sunt reglementate de normativele în vigoare, după cum urmează:

- pentru terenurile normale de fundare, adâncimea de fundare va depăşi minimum 10 cm adâncimea maximă de îngheţ a terenului (Normativul NP112-2004);

- pentru terenurile cu pământuri sensibile la umezire, adâncimea minimă de fundare va fi 1,00 - 1,50 m (Normativul P7-2000);

- pentru pământurile cu umflări şi contracţii mari adâncimea minimă va fi de 1,50 - 2,00 m, conform „Codului de proiectare şi execuţie pentru construcţii fundate pe pământuri cu umflări şi contracţii mari” indicativ NE 0001-96.

Pentru orice construcţie se va întocmi, în prealabil, un studiu geotehnic la obiect, conform NP 074/2007 la faza definitivă (implicit studii de stabilitate sau hidrogeologice, dacă este cazul), în care, pe baza prospecţiunilor de teren şi a analizelor specifice de laborator, vor fi precizate condiţiile geotehnice ale amplasamentului, natura terenului de fundare, capacitatea portantă a acestuia, adâncimea apei subterane şi influenţa acesteia asupra terenului de fundare, respectiv a construcţiei proiectate, precum şi recomandări privind proiectarea şi exploatarea construcţiei.

Se va evita amplasarea construcţiilor pe lucrări de drenare, consolidare, amenajări de suprafaţă în zonele susceptibile de alunecări, în zonele cu alunecări active, în zonele mlăştinoase sau inundabile.

În privinţa zonelor afectate de alunecări sau susceptibile la instabilitate, erodări, prăbuşiri se recomandă ca acestea să fie de urgenţă amenajate, prin terasări, plantări de arbuşti, înierbări sau unde se impune, prin lucrări speciale de consolidare şi drenare, lucrări care se vor realiza în urma unor studii şi proiecte de specialitate la obiect. Se impune amenajarea cel puţin prin terasări, captări de izvoare şi plantări de arbuşti, în special salcâmi, pentru a evita declanşarea de alunecări de mari proporţii, fenomen care pune în pericol siguranţa localităţilor; aceasta în varianta în care nu se pot obţine fonduri pentru proiectarea şi execuţia de lucrări de consolidare a întregii zone afectate.

De asemenea, albiile pâraielor cu energii mari de relief din intravilan, trebuiesc consolidate, amenajate şi regularizate.

Cine este online 

We have 10 guests and no members online

Scroll to top